Vacanță în Paris

Parisul este orașul natal al sufletului meu! (Victor Hugo)

Așa cum menționam în primul articol care deschidea acest blog de călătorii și în care prezentam cele mai frumoase obiective turistice din Paris, legatura mea cu Parisul este una timpurie, edificatoare și indestructibilă.

Din cărțile citite în copilărie, am devenit foarte familiară cu Orașul Luminilor, iar cu trecerea anilor, asemeni a doi prieteni vechi și dragi pe care timpul și întâmplările vieții nu îi pot ține departe unul de celălalt, atunci când se întâlnesc, pare că timpul a stat în loc.

Pasiunea mea pentru acest oraș s-a tradus în 6 luni locuite în Paris în timpul Facultății, un stagiu de documentare în Paris pentru teza de doctorat, precum și în câteva concedii și city break-uri petrecute aici. Cert este că, de fiecare dată când reveneam în Paris, simțeam că revin acasă.

Destinul a făcut ca ultima mea vacanță în Paris să fie și ultimul înainte de a începe pandemia de Covid-19. De această dată însă, contextul a fost unul cu totul nefavorabil, deoarece întamplarea a făcut să fiu nevoită să lucrez într-una din zile.

Presiunea pusă de lipsa timpului m-a făcut să aleg să revăd doar locurile cele mai dragi mie (pe cât era posibil), însă cel mai mult îmi doream să mă plimb pe străzile pariziene pentru a mă încărca cu energia unică a Parisului.

Așadar, cum ne-am cazat lângă Pantheon, prima destinație a fost Grădinile Luxembourg (Jardin du Luxembourg), aflate doar la câteva minute distanță. Dacă în studenție acesta era locul meu favorit din tot Parisul…nimic nu s-a schimbat în acest sens odată cu trecerea anilor. La apusul soarelui, într-o zi de sfârșit de August, grădinile Luxembourg păreau poleite în aur.

Ceea ce mi-a plăcut întotdeauna aici este liniștea locului în antiteză cu tot restul orașului, care pare supus unei forfote continue. Când intri în Grădinile Luxembourg, parcă intri într-un alt tărâm…unul liniștit și atemporal. Ca prin magie, de la primii pași aici, lași agitația la intrare și preiei starea de liniștie contemplativă a locului.

Urmatoarea oprire a fost Turnul Eiffel. După ce am bătut la pas, pe înserat, distanța dintre Grădinile Luxembourg și Turnul Eiffel (oricând recomand această variantă pentru a putea admira Parisul), am ajuns într-un final la Turn.

Povestea mea si a Turnului Eiffel este una specială😊…întotdeauna înainte de a pleca din Paris, mergeam în piața Trocadero, iar de acolo, uitandu-mă la Turnul Eiffel, îi promiteam că o să revin peste nu foarte multă vreme. Era locul în care făceam un legamant nescris cu Parisul.

De această dată însă, lucrurile au stat diferit. Puhoiul de turiști, în special asiatici, agitați ca niște copii după o lungă perioadă de pandemie😊, mulțimea de vânzători ambulanți magrebieni din jur, conaționali de-ai nostri care promovau jocul “alba/neagra”… au rupt magia. Nu spun că în trecut nu era la fel, dar parcă de această dată freamătul și agitația ajungeau la un punct culminant. Efectiv nu mă mai puteam bucura de energia acestui loc, nu mai puteam contempla frumusețea locului din cauza forfotei care distrugea tot farmecul. Stând pe o bancă, atenția îmi era mai degrabă furată de ‟spectacolul‟ creat de natura umană, decât de obiectivul turistic propriu-zis.

M-am tot gândit dacă în acești 10 ani eu am sunt cea care s-a schimbat sau Parisul?! Cert este ca Turnul Eiffel mi-a lăsat o amintire tristă și am simțit cum frumusețea acestui loc a fost înăbușită de babilonia din jur.

De asemenea, Champ de Mars (Câmpul lui Marte) din fața Turnului Eiffel era, ca de obicei, plin ochi de turiști si de vânzători ambulanți astfel încât, în loc să te bucuri de priveliște, trebuia să faci slalom printre oameni, cu mare grijă să nu te bușești de cineva. Din acest punct de vedere, sper ca pandemia să fi făcut puțină “ordine și curatenie” aici.

Imaginile haotice din jurul Turnului Eiffel, au fost în scurt timp înlocuite de straduțele lăturalnice și cochete ale Parisului, luminate grațios de felinarele stradale, cafenelele și magazinele încă deschise, precum și de o lună plină care făcea ca peisajul romantic să prindă și mai multă magie.

A doua zi, dis-de-dimineașă, după o oprire la Biserica Saint-Sulpice, sperând să găsesc deschisă biserica ortodoxă românească Paroisse Orthodoxe Roumaine Sainte-Parascève-et-Sainte-Geneviève (pe care o frecventam în cele 6 luni cât am locuit la Paris), am mers la biserica Sacre-Coeur (cea mai cunoscută biserică după Notre-Dame de Paris), străbătând desigur, într-un ritm agale, cartierul Montmartre (cartierul artiștilor – poate cel mai autentic cartier pentru ceea ce înseamnă pentru mine Parisul, și anume: cultură / artă, culoare, bun gust, libertate de exprimare, sensibilitate…).

La basilica Sacré–Cœur, am găsit mai puțini turiști decât eram obișnuită (poate pentru că era încă dimineață), însă imaginea orașului scaldată în lumina matinală a unui soare prietenos de sfârșit de august, este cea care mi-a ramas cel mai bine întipărită în minte și în suflet din acest city break.

Frumosul oraș parea ca de-abia începea să se trezească la viață. Clădirile vechi și fascinante erau mângâiate de lumina caldă a soarelui, care scotea și mai bine în evidență culorile Parisului și magia lui fermecătoare.

După câteva minute de contemplare, făcând abstracție de zecile de mii de lacăte a celor care au ales să-și “lege” iubirea în acest mod, precum și de vânzătorii ambulanți de lacăte de toate tipurile și dimensiunile, locul mi-a transmis, ca și în trecut, energie și “joie de vie/ poftă de viață”😊.

Urmatoarea oprire a fost La Villette – Cité des Sciences et de l’Industrie (Orașul de Știință și Industrie al Parisului). Amplasat pe o suprafață imensă, este cel mai mare muzeu de Știință din Europa. Recunosc că mi-a plăcut mai mult Science Museum din Londra, și cred că, în ceea ce privește diversitatea ofertantă a muzeelor de Știință, Londra bate fără drept de apel Parisul.

Maratonul prin Paris a continuat cu Conciergerie, Louvre, Grădinile Tuileries, Notre-Dame de Paris (care era în reconstrucție după incendiul din 2019), Muzeul Orsay și evident cu o plimbare pe cheiurile Senei, pe la chioșcurile buchiniștilor (vânzătorii de cărți vechi de pe cheiurile Senei), iar pe înserat am revenit la Pantheon.

Această parte a Parisului îmi este cea mai dragă. Cea despre care am citit atât de mult în cărțile lui Dumas, cea în care am călătorit cu ochii minții cu mult înainte de a pune piciorul prima dată, cea care m-a determinat să vreau să cunosc istoria Franței și să mă bucur de frumusețea arhitecturală a celui mai fascinant oraș european.

Fără îndoială, centrul Parisului reprezintă o capodoperă arhitecturală inegalabilă, o moștenire pentru generațiile viitoare, care să ateste genialitatea umană și capacitatea ei de a crea ceva aproape la fel de frumos, precum natura – creația perfectă a lui Dumnezeu.

Parisul și regiunea sa conțin 3.800 de monumente istorice și patru locuri în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici găsiți prezentate cele importante obiective turistice din Paris.

Ultima zi a city break-ului s-a încheiat cu o “vizită” la Galeriile Lafayette, bazarul de lux din inima Parisului, și apoi cu o plimbare în piața Vendome, monument închinat gloriei armatelor lui Regelui Soare Ludovic al XIV-lea.

In centrul pieței Vendome se află columna d’Austerlitz, copie a columnei lui Traian din Roma, ridicată pentru a comemora victoria de la Austerlitz din 1805 a generalului Napoleon Bonaparte. Din păcate și aici frumusețea locului era umbrită de o nuntă cu foarte multe BMW-uri able și negre parcate fix lângă columnă, ce păreau rupte dintr-o altă poveste.

Concluzionând, în cei 10 ani, timp în care nu am mai revăzut orașul meu de suflet, Parisul pare că a suferit o transformare lentă și inevitabilă, care din perspectiva mea, îi răpește din farmecul lui legendar. Deși a fost mereu în topul celor mai vizitate orașe din Europa, ani de-a rândul situându-se pe primul loc, Parisul pare să sufere o metamorfoză determinată de necesitățile economice și sociale ale Franței.

Cu toate acestea, după încetarea pandemiei, sper să regăsesc Parisul de care m-am îndrăgostit în urmă cu 17 ani – un oraș romantic, frumos, senzațional, iar citându-l pe marele Tudor Mușatescu😊 o să închei spunând și eu că:” Iubesc două oraşe: Câmpulungul în care m-am născut şi Parisul în care am deschis ochii.”:)