Castelul Corvinilor – când legendele devin istorie

Istoria naşte legenda, şi reciproc. (Gilbert Cesbron)

Nici pe departe atât de cunoscut la nivel internațional precum castelul Bran, castelul Corvinilor (sau Castelul Huniazilor așa cum mai este numit) reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai importante și frumoase monumente de arhitectură gotică din România și cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) aflată încă „în picioare” din țară.

Dacă castelul Bran nu lipsește din niciun top international al celor mai frumoase castele din lume (explicație pentru numărul impresionant de turiști străini care ajung în România pentru a-l vizita), castelul Corvinilor începe să câștige treptat, cu pași mici, notorietate și interes, astfel că, în anul 2018, regizorul britanic Corin Hardy a ales să filmeze câteva scene din filmul „The Nun“  în acest castel.

Întotdeauna m-au atras legendele, trecutul și arhitectura gotică, iar castelele, de cele mai multe ori, mixeză în mod minunat toate aceste elemente, iar dacă noi, adulții suntem fascinați de frumusețea și măreția lor, copiii cu imaginație bogată sunt absorbiți de întoarcerea în trecut oferită de o vizită la castel.

Păstrez amintirea unei fetițe de vreo 4-5 ani care, după ce a urcat numeroasele scări pentru a ajunge în cel mai înalt turn al castelului, își tot întreba mama unde o poate vedea pe prințesa din turn:), precum și a unui băiețel care ajuns în Sala Cavalerilor se duela cu un trubadur ce îl învăța cum să mânuiască sabia.

Istoria castelului Corvinilor

Castelul a fost ridicat de către Iancu de Hunedoara în secolul al XV-lea pe locul unui vechi castru roman, mai exact pe o stâncă la baza căreia curge pârâu Zlaști. De atunci, castelul Corvinilor a fost stăpânit de mai bine de 20 de persoane.

De-a lungul timpului a servit atât ca punct strategic întărit, cât și ca reședință feudală. Arhitectura castelului a suferit numeroase modificări, cea mai amplă având loc la sfârșitul secolului al XIX-lea, când  în timul unei furtuni puternice, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor care a devastat aproape întreg castelul. Poarta închisorii, veche de cinci secole, a fost singura uşă din lemn care nu a fost atinsă de flăcările mistuitoare.

După ce timp de 10 ani a fost părăsit, Castelul Huniazilor intră în cea mai amplă operaţiune de renovare, întinsă pe aproape 40 de ani. Și astăzi, castelul Corvinilor este în renovare.

Iancu de Hunedoara (Ioan de Hunedoara)

După cum ne aducem aminte de la orele de Istorie, Iancu de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalități din istoria poporului român, care a uimit Europa timpului său prin actele sale de vitejie.

Numit de către Papa Calixt al III-lea „atletul lui Hristos”, victoria sa de la Belgrad împotriva sultanului Mahomed al II-lea, a fost considerată cea mai mare victorie a creștinătății împotriva turcilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al II-lea Cuceritorul a spus la moartea voievodului că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Cum victoria putea fi posibilă doar cu ajutorul lui Dumnezeu deoarece armata otomană era mult mai numeroasă, papa Calixt al III-lea a emis un ordin ca, în fiecare zi, la 12:00, ora amiezii, să fie trase clopotele fiecărei biserici catolice din Europa, să le aducă aminte credincioșilor să se roage pentru ca armata lui Iancu de Hunedoara să câștige.

La doar câteva zile de la marea sa victorie, definită de către Papă drept „cel mai fericit moment al vieții sale”, Iancu de Hunedoara moare, fiind răpus de ciumă.

După moartea sa, castelul rămâne în posesia soției sale Elisabeta, însă abia după ce fiul lor Matei a devenit rege al Ungariei, castelul este amenajat în stil renascentist.

Legenda Corbului și a inelului de aur

Legenda spune că în vreme ce Sigismund I de Luxemburg împreună cu alaiul său străbătea pădurile Hunedoarei, întâlni la un râu o femeie foarte frumoasă din Tara Hategului, pe nume Elisabeta. Cucerit de frumusețea ei, regele Sigismund o urcă pe cal și plecă cu ea. Când o aduse înapoi, îi dărui un inel frumos din aur, spunându-i că atunci când va avea nevoie, să vină cu acest inel la curte sa.

Din această întâlnire, se naște Ioan de Hunedoara (Iancu de Hunedoara), iar pentru a o feri de necinste, Sigismund i l-a dat drept soț Elisabetei pe viteazul Voicu.

Când Ioan crescu, mama lui a vrut să îl ducă la curtea lui Sigismund. În timpul călătoriei, pe când făceau popas, Elisabeta scoase inelul și îl puse pe marginea unui mesteacăn. După doar câteva clipe, un corb veni în viteză și îl luă în ciocul său. Ioan care văzu ce se întâmplase, cu repeziciune luă arcul și omorî corbul.

Ajunși la curtea regelui Sigismund I de Luxemburg și povestind cele întâmplate, regele a fost impresionat de această întâmplare, motiv pentru care decide ca simbolul familiei să devină corbul cu un inel de aur în cioc.

De asemenea, numele Corvinilor vine din latinescul “corvus” – corb, simbol al întelepciunii și longevității.

Legenda fântânii

O altă legendă legată de Castelul Corvinilor este legenda fântânii din curte. Se spune că fântâna ar fi fost săpată de 3 prizonieri turci, timp de 15 ani, cărora Iancu de Hunedoara le-a promis libertatea dacă vor săpa o fântână cu apă bună de băut.

Însă cum între timp Iancu de Hunedoara murise răpus de ciumă, soția lui Elisabeta Szilagyi nu respectă promisiunea făcută prizonierilor și mai mult decide să îi ucidă. Ultima lor rugaminte a fost să fie lăsați să inscripționeze marginea fântânii. Multă vreme s-a crezut că inscripția spunea “Apa ai, inima nu”, drept repros pentru promisiunea nerespectată însă descifrată, inscripția spunea: “Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri, in cetatea de langa biserica”.

O altă legendă povestește că cei trei prizonieri au fost eliberați de către Iancu de Hunedoara care le-a spus: „Mergeți și spuneţi tuturor că eu, Iancu de Hunedoara, nu îmi încalc niciodată  promisiunile făcute şi am inimă”.

Castelul Corvinilor și Răscoala condusă de Horia

În toamna anului 1784, au fost închiși 115 de iobagi din satele Hunedoarei pentru că au participat la răscoala condusă de Horia.

Aceștia au fost închiși în temnița castelului, iar baronul Moise Varadi cere ca să fie uciși pe loc pentru a-i înspăimânta pe alți țărani care ar fi dorit să le urmeze exemplul. Drept urmare, cere să fie adus călăul de la Deva pentru executarea sentinței cu moartea.

Iosif Leithner, administratorul domeniului Hunedoarei se opuse hotărârii și ceru ca aceștia să fie trimiși și judecați la Deva. Însă, în aceeași zi, vicecolonelului Karp îi porunci locotenetului Kallyani să îi elibereze, doar dojenindu-i să nu mai facă astfel de fapte şi cerându-le să îndemne şi pe sătenii lor să înceteze răscoala şi să rămână liniştiţi la casele lor”, după cum povestește istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea.

Camerele torturii, eșafodul, rugul

Înainte de a fi decapitați, prizonierii erau torturați la castelul Huniazilor prin diferite metode, care mai de care mai înspăimântătoare. Una dintre cele mai cunoscute istorii de tortură a fost cea a soției nobilului Ioan Torok (cel care stăpânea Castelul Corvinilor la sfârșitul secolului XVI), Ana, care acuzată că și-a înșelat soțul, este dusă în camera de tortură unde îi fu bătut un piron în cap.

Alte legende povestesc despre arderea pe rug a prizonierilor sau chiar de existența unei gropi în care erau aruncați prizonerii pentru a servi drept hrană animalelor sălbatice.

Aceste legende au trecut granițele țării și au hrănit imaginația multora, motiv pentru care Castelul din Hunedoara a fost inclus de către Lonely Planet printre cele mai înfricoșătoare construcții din lume,  clasându-se pe locul al doilea, după Templul Wat Rong Khun, din Thailanda.

De asemenea, Lonely Planet îl mai consideră și unul dintre cele mai bântuite locuri din lume, pe baza legendelor legate de fantomele din castel.

Dincolo de toate aceste legende, care nu fac decât să stârnească și mai mult interes, castelul Huniazilor reprezintă una dintre cele mai de preț bijuterii medievale transilvănene.