Cand in scoala generala am invatat ca Dunarea izvoraste din Padurea Neagra, mi-am imaginat la propriu o padure „neagra”, sinistra, in varful unui munte „batut” de vant, ceata vesnica si temperaturi scazute, motiv pentru care nu am cautat in mod explicit sa ajung aici.
Cu toate acestea, atunci cand s-a ivit aceasta ocazie, nu puteam sa o ratez.
Eram in primavara anului 2007, in Alsacia, si intr-unul dintre week-end-urile petrecute aici, am hotarat sa mergem in Germania – la Padurea Neagra.
Am cerut cateva detalii colegilor francezi referitor la ruta, intrucat vroiam sa mergem cu masina, dar am constatat cu stupoare ca de-abia isi aminteau vag de fluviul Dunarea… cum nu trecea prin Franta, destinatia nu era de prim interes.
Fara a fi descurajati de lipsa de interes manifestat de catre ceilalti fata de aceasta locatie si cu mult entuziasm in suflet, am plecat intr-o duminica dis-de-dimineata catre izvorul Dunarii. Drumul a fost fascinant. Am pornit de la o temperatura placuta in Franta, de inceput de primavara si pe masura ce inaintam cu masina prin Germania spre Padurea Neagra, peisajul era intr-o continua schimbare.
Dupa vreo 5 ore de mers, daca memoria nu-mi joaca feste am ajuns in …Padurea Neagra. Un micut orasel de munte, Donaueschingen, destul de linistit si „nepopulat”, cu o mare biserica in centru.
Am inceput sa ne intrebam daca am setat cum trebuie GPS-ul si daca chiar am ajuns la izvorul Dunarii. Nedumeriti, am intrebat primii doi localnici intalniti in centrul orasului, in primul rand daca in zona se afla izvorul Dunarii, iar in al doilea rand, unde il putem gasi.
Mare ne-a fost mirarea, cand cei doi localnici ne-au aratat la doar cateva sute de metri o biserica si ne-au explicat ca in spatele ei se gaseste izvorul Dunarii. Nu va pot descrie cu cat interes si cata surprindere am parcurs cele cateva sute de metri pana sa ajungem la biserica, pentru ca efectiv nu imi puteam imagina ca acesta este izvorul celui de al doilea mare fluviu din Europa. Dupa cum probabil va amintiti de la orele de geografie, Dunarea curge pe o distanta de aproximativ 2.860 km, pana la varsarea in Marea Neagra, prin 10 tari si avand afluenti in alte 7 tari.
Am ajuns la biserica, am vizitat-o intr-o liniste absoluta care te impingea la meditatie, si atunci am realizat ca „ceva” mare porneste intotdeauna de la „ceva” extrem de mic. Oamenii se dezvolta dintr-un embrion, fluturii din niste oua miniscule, iar fluviul Dunarea de la aceasta mica acumulare de apa, aflata in spatele bisericii.
Recunosc faptul ca am fost facinata, si nu pentru ca ar fi fost un loc spectaculos, ci pentru ca magia acestui loc consta intr-o normalitate la care nu m-as fi asteptat.
Desi nu de multe ori s-a intamplat sa ma simt mandra de a fi „roman” in strainatate, in momentul in care am descoperit tablita scrisa in limba romana, ce continea cateva date informative despre Dunare, alaturi de celelate 9 tablite scrise in limbile tarilor prin care curge, am constientizat motivul pentru care marele Nicolae Iorga spunea ca pentru Romania, Dunarea este „cea mai bogata in daruri”.
Trebuie sa marturisesc ca, desi nu am acordat o atentie speciala termenului „Donauquelle” (termenul in germana), a ramas printre putinele cuvinte germanofone, pe care inca mi le amintesc. Cum este stiut faptul ca partea subconstienta a creierului retine informatia pe care el o considera importanta, consider ca aceasta locatie, chiar a avut un mare impact asupra mea.
Stiu ca nu este o destinatie turistica de interes, dar senzatia pe care o simti ajungand acolo este unica!
Biserica Sf Ioan – Izvorul Dunării
Calatorie in jurul lumii (Blog DE CALATORII) 